În deplasarea de la Iordăcheanu, colcigenii cu un lot restrâns,  care suferă nu numai la prezenţă,  s-au apucat să marcheze încă din min.20 al primei reprize  în poarta oaspeţilor, prin căpitanul echipei Nicolae GAVRILĂ(FOTO), ca în min. 53 să mai înscrie o dată dar în propria poartă prin Marius FULOP.

1-1 a fost scorul final, Colceagul adaugă un punct în visteria sa.

Încă un incident s-a mai întâmplat şi la Viitorul Iordăcheanu, atunci cănd centralul Moise fluieră un fault dur împotriva gazdelor, jucătorul primeşte cartonaş galben, iar un coechipier se revoltă şi îi pune mâna în gât arbitrului, acesta din urmă arătându-i doar cartonaşul galben. CINE ÎI APĂRĂ  pe aceşti arbitri? Oare, nu sunt instruiţi pentru a conduce o partidă de fotbal? Cum se face preselecţia arbitrilor? Nu se sesizează nimeni? Delegatul partidei, Ion ALBINĂ, ce va scrie în foaia de observare, că nu s-a întâmplat nimic? Comisia de disciplină se autosesizeză? Sunt întrebări, la care nu vă putem răspunde din păcate!!! Datoria noastră, este să tragem un semnal de alarmă, dacă doreşte cineva să ia măsuri, să o facă!!!

Colceagul a început partida, astfel: Iulian MANOLACHE- Cassiani ROBERTO, Alin MANOLACHE, Ionuţ IANCU, Marius FULOP- Romeo Dinu (Ştefan IANCU), Laurenţiu GHEORMESCU, Nicolae GAVRILĂ, Răzvan NEACŞU- Sorin TĂNASE, Adrian Vlăsceanu.
Precizez că, instrucţiunile primite de către delegatul echipei oaspete, Iulian COMAN, din partea antrenorului de a nu-l folosi pe jucătorul Răzvan NEACŞU, suspendat pentru indisciplină şi purtare necuviincioasă, care nu aduce cinste jocului de fotbal, nu au fost respectate de jucătorul în cauză. Pentru acest incident, „fotbalistul” va fi exclus din lot.

12 răspunsuri »

  1. catalin spune:

    Decat nimic, bun si un punct, ca este din deplasare, nu? Nu i se mai poate acorda o sansa lui Neacsu, mai ales ca lotul este subtire rau? Macar pana la iarna? Nu stiu, intreb numai. Ion Albina nu va nota in raport nimic, acea mana in gat este nimic fata de ce s-a intamplat la finele saptamanii pe alte arene judetene, trei dintre centrali fiind agresati fizic incat au avut nevoie de eliberari de certificate medicale. Asadar, la Iordacheanu….. gradinita.

    • lupulgalben spune:

      Razvan Neacsu este „istorie” pentru Colceag, nu poti sa ai pretentii sa joci la o echipa de fotbal, cand toti iti spun ca nu stii fotbal,dar tu te incapatanezi sa crezi ca chiar joci…sau ca tu desfiintezi echipa fiindca ai trecut o data pe la AJF, si spui ca tu ai infiintat echipa, tu o desfiintezi…aici e spiritul de echipa? de ce nu ti-ai facut echipa numai pentru tine?

  2. Bebeto spune:

    Eu cred ca nu o sa fiu exclus, zic sa te gandesti mai bn inaite sa scrii cv p acest site

  3. Bebeto spune:

    mai bn iti vezi de alte treburi, de cat sa scrii numai prostii

  4. Bebeto spune:

    eu cred ca tu faci mai mult rau echipei decat mn,

    • lupulgalben spune:

      Da fac foarte mult rău echipei, pentru că îmi pierd zilele cu voi, pun suflet în ceea ce fac pentru această comună, chiar mi-aş dori să faci şi tu măcar un sfert pe cât am făcut eu, am greşit enorm că am dorit să fi arbitru, trimiţându-te la şcoală, numai rău v-am făcut, că am vrut să vă fac oameni care merg cu capul sus pe stradă, astea sunt roadele pe care le culeg, dar numai din partea ta.nu trebuie să mă justific în faţa ta cu nimic, meritele le apreciază doar oamenii verticali..

  5. catalin spune:

    Mda, aici este bucatarie interna, perefer sa nu comentez. Nu tine de mine acest aspect.

    • lupulgalben spune:

      Da m-am gândit mult la ce e de făcut, ar trebui să-l las pe el să vedem cât de bine face echipei, nu le convin criticile, dar când sunt lăudaţi, oare ştii cât de fericiţi sunt? Sunt fotbalişti, precum Iulian Coman, care a fost la meciul de la Iordăcheanu, nu a vrut să stea în poartă deoarece a zis că este portarul Iulian Manolache,dar vrea să crească în experienţă, fiind mai tânăr…
      Criticile trebuie să ni le asumăm, chiar vă rog să comentaţi, dacă deranjez sau nu-mi fac meseria cum trebuie, mă retrag, dacă îi chem la antrenamente să le demonstrez cât de capabili sunt, nu pot veni pentru că sunt ocupaţi cu alte activităţi, asta e…

  6. adi spune:

    coman iulian este cel mai bun potar di lume sa il pastrati si a sa sa fie mereu sa stiti ca este foarte bun

Lasă un răspuns către Bebeto Anulează răspunsul