Gestul facut de atacantul Petrolului, în vizita recentă la Colceag, de a-i dărui mijlocaşului nostru Gabriel Iancu ghetele personale, motivează jucătorii noştri şi nu mai pierd în ultimele două etape din turul de campionat.DSC_9592

Multe amintiri i-au trezit această ieşire, afirmând faptul că: ” am trecut prin ce treceţi voi aici, condiţiile de joc sunt bune”. La un moment dat Victoras prinde o mingie, se uită la ea si spune: ” dacă ştiam că aveţi nevoie de mingii, comandam un set, dar promit ca o voi face în cel mai scurt timp!”. 

Nu ne-am mai întâlnit cu un astfel de caracter pe care-l deţine Astafei. Urmărindu-i evoluţia din teren şi din viaţa de zi cu zi, am constatat faptul că este un om integru, nu se joaca cu cuvintele, este cumpătat şi ceea ce promite, chiar face. Sunt multe cuvinte laudative pe care am putea sa i le adresăm, cu siguranţă i-ar displace să o facem. Vrem totuşi să-i mulţumim pentru onoarea de a-l avea printre noi, numele lui a scos la lumină numele Viitorului Colceag şi a făcut posibilă apariţia în presa locală, Cristi DAMIAN a relatat în Prahova într-un mod laudativ, gestul lui Victoraş. Prezenţa sa printre noi a trezit ambiţia şi motivaţia jucătorilor noştri. La plecarea de pe micuţa noastră arenă şi-a luat rămas bun de la toţi cei prezenţi şi a promis că în cel mai scurt timp va trimite un set de mingii de joc.

Înaintea meciului amical dintre Petrolul şi Oţelul Galaţi, în care echipa ploieşteană a câştigat cu 2-0, Victor ASTAFEI îl contactează telefonic pe antrenorul „lupişorilor” Florin PAVEL si stabilesc o întâlnire la stadionul Ilie Oană, pentru a le dărui fotbaliştilor noştri mult râvnitele mingii de joc, comandate special, după cum a şi promis!IMG_20141114_152746

Acest al doilea gest îndreptat către noi, ne face mult mai răspunzători în ceea ce înseamnă seriozitatea cu care tratăm meciurile pe care le vom susţine, precum pregătirea individuală şi colectivă.

Suntem mândri pentru privilegiul de al fi avut alături pe atacantul Petrolului, unul dintre cei mai iubiţi jucători, care a demonstrat faptul că, atitudinea şi munca asiduuă este cheia succesului.DSC_9777

Îţi dorim succes Victoraş ASTAFEI în carieră, sperăm să fi convocat la echipa naţională cât mai curând, cu siguranţă va fi nevoie de un astfel de jucător complex, între buturile tricolorilor!

Hai Viitorul! Hai Petrolul! Hai România!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s