P1240058Colceagul rămâne fără înfrângere acasă după etapa a noua, ridicându-şi moralul pentru ultimele două meciuri din turul de campionat. O victorie muncită, chiar dacă la pauză scorul a fost nul, în cea de-a doua parte a jocului, colcigenii s-au impus clar şi au marcat de două ori în poarta Speranţei Olari, prin Vlad FERARIU şi Costin TĂNASE. O partidă frumoasă, la care au asistat mai mult de două sute de suporteri, încurajând echipa necondiţionat, jucătorii noştri oferindu-le un spectacol fotbalistic pe măsură. Un eveniment nefericit, care ar fi putut fi fatal pentru fundaşul dreapta colcigean Alexandru PARASCHIV, a avut loc în prima parte, atunci când acesta, a picat ca secerat fără a fi lovit de vreun jucător. Medicul echipei Carmen ANGHEL, i-a acordat îngrijiri până la venirea ambulanţei, jucătorul nostru revenidu-şi în totalitate după mai bine de 30 de minute, de la stupidul accident. Aşadar, schimbare forţată după o evoluţie bună a lui Alex PARASCHIV, Dragoş URSEA îi ia locul şi evoluează excelent pe acel post. Primul gol al colcigenilor vine greu în minutul 53, după ce Adrian VLĂSCEANU îi pasează decisiv lui Vlad FERARIU, cel care înscrie al treilea său gol pentru Viitorul. După marcarea celui de-al doilea gol de către Costin TĂNASE chiar de ziua lui, colcigenii joacă şi pentru suporteri oferindu-le faze spectaculoase aproape de finalizare, trecând de fiecare dată pe lângă majorarea scorului. Un şut violent în transversală expediat de Alex NECHIFOR, după o incursiune de pe partea stângă, face deliciul publicului care la final şi-au aplaudat prelung proprii jucători.P1240060

Viitorul: Costin DUMITRU – Cristian CRÂNGAŞU, Roberto GEORGESCU, Alex PARASCHIV, Robert COMAN – Adrian VLĂSCEANU, Gabriel IANCU, Costin TĂNASE cpt, Marius FULOP – Robert IORGU, Vlad FERARIU

Rezerve: Dragoş Ursea (min.32), Leonard URSEA (52), Laurenţiu GHEORMESCU (59), Alex NECHIFOR (65), Marian STANCU, Nicolae GAVRILĂ, Marian DUMITRU

Antrenor: Florin PAVEL

Delegat şi organizator: Ion RĂDUCU

P1240062Speranţa: C.DINA – M. STANCIU, A. DUMITRU, A. PANDELACHE, M. DUMITRU – B. DINA, G. GÎRLĂ, C. MARIN, G. DUMITRU – M. CRĂCIUN, A. MIHAI

Rezerve: C. ION, A. RAICU, C. STANCIU

Antrenor: Tudor ŞINU

Arbitri: centru Marian POPESCU din Ploieşti

tuşă 1: Cristian DINU din Zalhana

tuşă 2: Daniel LECA din Brazi

Observator: Constantin DUMITRACHE din PloieştiP1240059

Scor final: Viitorul Colceag – Speranţa Olari 2-0 (0-0)

P1240043Prilej de sărbătoare şi bucurie pentru colcigeni după această victorie, sărbătorindu-l la final pe Costin TĂNASE pentru ziua sa de naştere, cu o zi înainte a avut loc botezul fiicei lui Maria TĂNASE. Îi urăm  un călduros „La Mulţi Ani” şi să aibe parte de multe bucurii aduse de cele două fete ale sale, alături de soţia sa.

Sâmbăta viitoare pe 2 noiembrie, seniorii se vor deplasa la Olimpia Cireşanu, meci ce se va disputa pe stadionul din Mizil, începând cu  ora 11:00

Juniorii Viitorului au pierdut sâmbătă în deplasarea de la HM Câmpina cu 5-0.3

Viitorul: Ionuţ SÂRBULESCU – Ionuţ NEGREA, Marian DUMITRU, Dănuţ IANCU, Cristian BADEA – Eduard CRISTEA, Alexandru NECHIFOR cpt, Eduard IORDACHE, Cosmin NEACŞU – Mădălin MOISE, Robert EPURE

Rezerve: Nicuşor REPEZI, Bogdan BALOMIR, Alin CHIVU, Dan VAMEŞ, Răzvan MARIN

Antrenor şi delegat: Ionuţ SOARE şi Ion RĂDUCU

5HM Câmpina: I. DIACONU – A. JINGA, G. CRĂCIUN, I. LUPESCU, I. COSTIANU – V. MIHĂLCIOIU, R. MANTA, C. BUCUR, G. DUMITRU – A. ALBINĂ, S. VÎIU

Rezerve: I. DIMA, M. VIŞAN, S. BOCANU, C. FILIP, C. PREDOIU, C. URSU

Antrenor: Daniel HAGIANU

Etapa viitoare, sâmbătă 2 noiembrie,  juniorii Viitorului vor primi vizita celor de la FC Astra Ploieşti. Partida va începe de la ora 11:00 pe stadionul Costică STAN din Colceag.2

4 responses »

  1. catalin spune:

    Felicitari pt victorie, in fata unui adversar incomod, pentru urcarea pe pozitia a IV-a a ierahiei la zi, pentru jocul prestat mai ales in repriza secunda, pentru tot. Mai sunt doua etape, iar daca le castigati pe ambele, veti avea o iarna linistita din absolut toate punctele de vedere. Jocul „cheie”, care trebuie abordat cu o mentalitate de adevarat profesionist, nicidecum de amator, va avea loc sambata dimineata la Mizil. Anul trecut v-ati intors de acolo cu cinci „boabe”, dar Rapid va era net superioara valoric, sa recunoastem. De data aceasta intalniti pe Olimpia Ciresanu, care se instalase la un moment dat pe primul loc, chiar. O grupare care are in componenti ex-jucatori ai Rapid Mizil, dar si multi tineri din localitate, bine sustinuta material si financiar, un adversar de temut, in opinia mea. Dar, lucrul cel mai important pentru voi, ESTE O NOU-PROMOVATA PE HARTA ACESTUI ESALON, nicio clipa nu trebuie sa uitati asta si sa va incurajati permanent. Se poate, chiar se poate castiga acolo, fratilor. Cu multa ambitie si determinare, insa. Altfel….
    Revenind la jocul cu cei din Olari, am observat anumite aspecte. Ca nici in momentul de fata nu aveti portar (sa nu se intample asta si cu Ciresanu, ca ar fi jale!), ca apara pe rand ba Marian Stancu, ba Costin Dumitru…. Urmeaza Sorel? In alta ordine de idei, baiatul care a cazut secerat pe gazon, fara sa fie atins de vreun adversar, este posibil sa fi fost deshidratat sau nemancat, se mai intampla, am mai vazut astfel de cazuri. Sper ca si-a revenit si este bine acum. Apropo, de unde a venit ambulanta, de la MediUrg, cumva? Nu este obligatoriu sa fie prezenta la fata locului 90 de minute? Sau la acest nivel se face abstractie de acest aspect?
    La Multi Ani Costine (Tanase), sa fii sanatos, putere de munca, satisfactii depline si multa iubire, alaturi de toti cei dragi. Fa pe dracu in patru si marcheaza la Mizil, sambata, este fffff important pt echipa, mai putin pt tine. Bafta tuturor.

  2. lupulgalben spune:

    Mulţumim pentru aprecieri, vrem ca în partida următoare să rămânem cu capul pe umeri, şi să fim mai lucizi în faţa porţii, nu cum s-a întâmplat până acum, când am luat portarul la ţintă, dacă înscriem măcar 40% din ocaziile clare, nu avem cum să nu câştigăm. Avantajul nostru la această partidă, ar putea fi terenul care se prezintă excepţional, jucătorilor noştrii ar trebui să le iasă de această dată ca şi acasă, jocul de pase. O să facem tot ce ne stă în putinţă să câştigăm acest meci de importanţă maximă, nu am avea motive să nu jucăm fotbal cum ştim noi mai bine. Victoria din această partidă va fi dedicată tuturor celor care sunt aproape de noi, nu cred că ar fi o ruşine mai mare să pierdem pe un asemenea gazon. Aşadar ne vom mobiliza la maxim şi sperăm ca sâmbătă după amiază să ne bucurăm cu toţii de victorie.Fortza Viitorul!!!
    Ce vă pot promite, va fi faptul că băieţii noştrii vor intra pe teren foarte motivaţi şi dornici de a câştiga acest meci.
    Cât despre maşina MediUrg, nu prevede la nivelu ligii noastre să asigurăm ambulanţă, doar maşină cu şofer pentru transport la spital în caz de…La această accidentare nu era indicat să plecăm noi cu jucătorul deoarece, transportul neprofesionist în astfel de situaţii, poate fi fatal pentru cel suferind. Acordarea primului ajutor până la sosirea ambulanţei a fost acordat de către medicul echipei. Alex se află în afara oricărui pericol, astăzi a fost consultat de un medic specialist şi are undă verde la efort după o pauză de câteva zile. Problema portarului este una delicată, nu putem găsi unul peste noapte, legitimat nou da, transfer deocamdată nu se poate, mai sunt două etape, după care ne vom pune de acord asupra unuia. Costin Dumitru, m-am gândit la el, deoarece junioratul în fotbal îl are absolvit cu brio, abilităţile lui pentru acest post, pot spune că sunt foarte bune, poziţionare, coordonarea liniei de fund, repunerea balonului foarte rapid şi eficient, inteligenţă, problema este că acest post nu-i place, dar a înţeles că trebuie să ajutăm echipa pentru a putea încheia turul cu bine. De o altă problemă vom scăpa odată cu terminarea turului, la reluarea campionatului în martie nu vor mai fi nunţi şi botezuri, o să fiu mai atent la perioada de pregătire fizică, tehnico-tactică şi psihică, practic la mentalitate trebuie să lucrăm serios.
    Mulţumim încă o dată pentru gândurile bune, promitem că nu vă vom dezamăgi!

  3. Sorel spune:

    La multi ani Costine, sa fii sanatos , sa te bucur de fetitele tale si sa ne bucuri si pe noi la fiecare meci!
    Felicitari baieti pentru aceasta partida in care ati castigat din nou pe teren propriu si ati urcat in clasament!
    Multa bafta in continuare si in meciul de sambata!

  4. catalin spune:

    M-am uitat astazi pe pozele voastre, mai noi sau mai vechi si imi mentin parerea (pana in panzele albe) ca acei minunati suporteri de dupa gardul imprejmuitor al arenei „C-tin Stan” chiar merita o tribuna de 300-400 de locuri pe scaune (galben-albastre), acoperita si cu ambele laterale inchise ermetic, cu plastic sau orice credeti voi de cuviinta, contra vantului, primul rand sa fie undeva, la un metru mai sus de inaltimea gardului, pentru o vizibilitate optima. Iar pe partea opusa, la „oficiala”, daca ma pot exprima asa, o alta micuta, cu 50-60 de locuri (pt primar, reprezentantii presei, observator, oficiali ai echipelor, componenti ai AJF, alte „personalitati”) , musai la acelasi nivel cu cea „mare”. Fratilor, mi-as dori asta din toata inima, sincer. Aviz celor care m-au contestat in trecut: sunt un apropiat al gruparii Viitorul Colceag, atat si nimic mai mult. Nu doresc decat binele acestei echipe. Nu am interese personale ori ascunde, de niciun fel. In timp poate va veti convinge toti de asta. Bafta sambata dimineata, este un joc extrem de important pentru clasamentul final al turului. Si poate chiar al campionatului, in vara viitoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s