După eşecul din deplasarea de la Avântul Boldeşti Grădiştea, seniorii au întâlnit acasă în etapa a 6-a Viitorul Pantazi, echipă pe care au învins-o cu scorul de 6-1, oaspeţii au înscris dintr-o lovitură de pedeapsă, în minutul 54, atunci când colcicenii conduceau cu 3-0. La pauză gazdele au intrat cu două goluri în avantaj, iar din min. 59 Alin MANOLACHE, este sancţionat cu cartonaşul roşu după ce a reacţionat după clinciul cu un adversar, la marginea careului. Aşadar, Viitorul au reuşit să marcheze de trei ori până la final, chiar dacă au evoluat în inferioritate, oaspeţii au mai avut oportunitatea de a mai reduce din handicap, tot dintr-o lovitură de pedeapsă în ultimele minute ale partidei, în poartă debutând pentru colcigeni juniorul de numai 15 ani, Nicuşor REPEZI.

„Acasă lei, în deplasare mieluşei”, sunt cuvinte foarte adevărate ale d-lui Cătălin ENACHE, un apropiat al echipei încă de la înfiinţare, cel care întotdeauna ne susţine, dar ne şi arată greşelile sau găurile în ceea ce priveşte lotul, pe care încă le mai avem. Sperăm ca după această partidă, jucătorii noştrii să înţeleagă faptul că, numai cu determinare şi respectul faţă de adversar, vor trebui să intre în teren şi să câştige partidele ce vor urma.P1230726

Viitorul Colceag: Marian STANCU (Nicuşor REPEZI) – Roberto GEORGESCU, Cristian CRÂNGAŞU, Robert COMAN (Costin TĂNASE), Alexandru PARASCHIV – Alin MANOLACHE, Costin DUMITRU, Robert IORGU (Laurenţiu GHEORMESCU), Leonard URSEA (Gabriel IANCU) – Adrian VLĂSCEANU cpt, Vlad FERARIU

Au marcat: Vlad FERARIU (min. 4, 54), Gabriel IANCU (min. 31), Robert IORGU (min. 49), Cristian CRÂNGAŞU (min. 78), Roberto GEORGESCU (min. 81), Adrian VLĂSCEANU (min. 88)

Antrenor: Florin PAVEL

P1230725Arbitri: centru Mihai CONSTANTIN din Ploieşti

tuşă 1: Răzvan JOIŢA din Măgurele

tuşă 2: Adrian DUMITRESCU din Vălenii de Munte

Observator : Cătălin ROMANESCU din Ploieşti

Scor final: Viitorul Colceag – Viitorul Pantazi 6-1

Nu putem să nu remarcăm faptul că, pentru echipa noastră, a debutat cu gol în deplasarea de la Grădiştea, atacantul Vlad FERARIU (foto dreapta) cel care în disputa de astăzi a marcat încă o dată, Adrian VLĂSCEANU a contribuit la acest rezultat cu un gol şi 4 pase decisive. Atacantul Marian STANCU a apărat poarta Viitorului, datorită abilităţilor şi pe acest post, echipa noastră confruntându-se cu lipsa portarilor.P1230710

Echipa oaspete nu a dorit fotografie la începerea partidei, de aceea noi nu-i putem prezenta numeric numai după foaia de joc, deoarece nu ştim dacă sunt jucătorii reali din teren, acelaşi lucru s-a mai întâmplat în deplasare la AS Dâmbu şi Avântul Boldeşti Grădiştea. Singurul căruia-i putem menţiona numele este căpitanul echipei, George DUMITRACHE imortalizat în foto cu brigada de arbitri. Ţin să precizez faptul că la AS Dâmbu, fotbaliştii aparţineau pe legitimaţii, Petrolului Teleajen. Nu ştim încă, ce aveau de ascuns conducătorii echipelor sus menţionate, vă lăsăm pe d-voastră să aflaţi…

Juniorii Viitorului a disputat sâmbătă 5 septembrie acasă, partida contând pentru etapa a 8-a, în care a întâlnit echipa d-lui Paul GUŞĂ, Conpet Ploieşti. Tinerii colcigeni, s-au recunoscut învinşi la limită cu 1-0 la finalul meciului, după o prestaţie excelentă, jocul echipei fiind pe alocuri presărat cu neîncredere, relaţiile de joc pe posturi şi în echipă, fiind un capitol la care va trebui să mai lucrăm.P1230713

Un rezultat care până la urmă nu este ruşinos, ploieştenii au înscris dintr-o lovitură de colţ, după o centrare la bara a doua, jucătorii noştri l-au lăsat demarcat pe cel care a şi înscris.

P1230715Viitorul: Robertino GICĂ – Marian DUMITRU cpt. Dănuţ IANCU, Cristian BADEA, Ionuţ NEGREA – Ionuţ SÎRBULESCU, Eduard CRISTEA, Georgian BICLINERU, Alex. NECHIFOR – Eduard IORDACHE, Mădălin MOISE

Rezerve: Nicuşor REPEZI, Alin CHIVU, Robert EPURE, Laurenţiu FILIŞANU, Andrei OPRICĂ, Alexandru CĂTĂLIN, Răzvan MARIN, Cosmin NEACŞU, Florin TUDOSE

Antrenori: Florin PAVEL, Ion GICĂ

Conpet: Cristian ION – Florin COCOŞ, Robert NICULAE, Roberto MODUŞAN, Sebastian DRĂGAN – Georgian CONSTANTIN, Cătălin PANAIT, Ştefan NEAGU, Gabriel TITIRI – Albert NEDELCU, Andrei BELU

Antrenor: Paul GUŞĂ

P1230714Arbitri: centru Ionuţ NEDELCU din Iordăcheanu

tuşă 1: Florentin STANCIU din Tomşani

tuşă 2: George MIRICĂ din Ciorani

La echipa ploieşteană a evoluat jucătorul Gabriel TITIRI, care a evoluat pentru Colceag în anii trecuţi,  fotbalist descoperit de antrenorul Florin PAVEL. Tot junior la echipa noastră a mai evoluat tuşierul Florentin STANCIU.

Noi, le dorim succes în carieră şi sperăm ca perioada petrecută la formaţia noastră, să fie baza lansării dumnealor în fotbal

La tragerea la sorţi pentru etapa a 2 a, faza judeţeană a Cupei României Timişoreana, Viitorul Colceag va întâlni pe teren propriu, formaţia Astra III Prahova 2010 Tomşani, miercuri 9 octombrie începând cu orele 15:30. Le dorim succes băieţilor noştrii şi să se califice în următorul tur al cupei.

Fortza VIITORUL!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s