Vrem să continuăm tradiția de a ne recunoaște campionii care au rădăcini în comuna noastră, pentru a ne putea identifica pe harta valorilor umane și sportive. Un asemenea eveniment special, a avut loc duminică 26 mai 2013, pe baza sportivă Constantin STAN din Colceag, la care au participat fii ai comunei, invitați de seamă și au pus umărul de la mic la mare pentru o bună desfășurare a festivității de acordare a „ Titlului Cetățean de Onoare” al comunei, d-lui Laurențiu TOMA. P1200932

Campionul României la handbal, s-a născut pe data de 28 iunie 1981 la Ploiești, a copilărit la Colceag cochetând cu fotbalul de mic, chiar pe actuala noastră bază sportivă. Unul dintre cei mai buni handbaliști români ai ultimei generații de tricolori, Laurențiu TOMA s-a făcut remarcat la mai toate echipele pentru care a jucat până în prezent. Totuși, deși prahovean fiind, apogeul carierei l-a atins la campioana masculină a ultimilor ani HCM Constanța, echivalenta Oltchimului feminin pe plan intern. A evoluat cu gruparea dobrogeană împotriva multor echipe europene de top, printre care putem aminti pe Montpellier, Pick Szeged, Medvedi, Valladolid, Paok și altele, punctând pe tabela de marcaj de nenumărate ori. Cele mai multe goluri, într-o singură ediție, le-a marcat în sezonul competițional 2009-2010, nu mai puțin de 90 de reușite. Pentru toate acestea, dar și pentru ce a făcut în general pentru sportul românesc, invitatul nostru special de astăzi a primit o distincție din partea oficialităților județului Constanța. O ambiție în plus pentru noi, ca fiu al comunei, să îi acordăm încă una, diploma pentru merite speciale. Un om care nu și-a uitat niciun moment consătenii și care, deși timpul îi este drămuit secundă cu secundă, a reușit să se deplaseze pe meleagurile copilăriei pentru a ne onora cu prezența domniei sale. La rândul său a oferit un cadou d-lui primar, tricoul cu numărul 14 personalizat de la HCM Constanța, subsemnatului o mingie oficială de handbal, cu autografele tuturor componenților lotului și un fular reprezențănd bineînteles,  echipa la care evoluează în prezent. P1200976

Primăria Colceag,  reprezentată de primarul Gabriel PAPAINOG, îi atribuie această înaltă distincție „Cetățean de Onoare” al comunei, într-un cadru de sărbătoare la care în colaborare cu echipa de fotbal Viitorul Colceag, reprezentată de managerul general Florin PAVEL, îi acordă Trofeul de Excelență pentru contribuția adusă la creșterea prestigiului comunei.

P1200943Un alt invitat care ne-a onorat cu prezența, a fost actualul președinte al AJF Prahova, fost jucător, antrenor, arbitru de fotbal de nivel național, membru al unei distinse familii de renume în sportul rege din județul nostru și chiar din România. Ajuns la frumoasa vârstă de 53 de ani, Silviu CRÂNGAȘU este, ca și Laurențiu TOMA, un adevărat exemplu pentru lumea sportului, în general. Om de caracter, profesionalist în tot ceea ce face în viața de zi cu zi, domnia sa a ținut să fie prezent, în comuna noastră, pentru a se bucura de ceilalți invitați de seamă, de fericitul eveniment al înmânării acestor distincții. Acest fapt ne-a prilejuit o mare bucurie, atât nouă, cât și generației tinere, care vine din urmă și care, în mod cert, are ce învăța de la acești doi oameni minunați. Șeful forului suprem de pe strada Pielari, a acordat distincții din partea AJF Prhova, d-lui Laurențiu TOMA pentru întreaga carieră sportivă, d-lui primar Gabriel PAPAINOG, pentru implicarea în activitățile sportive   la nivelul comunei, d-lui Florin PAVEL pentru merite deosebite în activitatea fotbalistică și echipei de fotbal Viitorul Colceag, mingii atât de necesare jocului de fotbal. P1200940

Viitorul Colceag, recunoaște meritele tuturor invitaților și oferă celor două personalități prin managerul team al echipei,  Ionuț SOARE, delegatul Iulian COMAN, antrenorul Vili GEORGESCU, cupele reprezentative ale echipei în anul 2013, diplome de merit și fanionul echipei. Organizatorul acestei festivități, cel care vă face cunoscut firul evenimentelor, a oferit celor doi invitați, câte un tricou galben albastru personalizat, cu emblema și numele echipei. Tot în acest cadru festiv, le-au fost sărbătorite zilele de naștere, celor doi componenți ai lotului de jucători, Răzvan NEACȘU și Marian DUMITRU cărora le urăm un sincer „ La mulți ani”, succes în cariera fotbalistică și împliniri în tot ceea ce fac. Din partea d-lui Silviu CRÂNGAȘU un cadou frumos, câte un bilet la marea Finală de pa Național Arena, pe 1 iunie 2013 atunci când, echipa de suflet a prahovenilor Petrolul Ploiești, va întâlni formația CFR Cluj.P1200968P1200965

Cuvinte frumoase s-au rostit din partea tuturor celor prezenți, care au luat cuvântul în această zi de sărbătoare pentru comunitate. Laurențiu TOMA a spus „ sunt onorat și surprins plăcut de această distincție pe care am primit-o, le mulțumesc tuturor care s-au gândit la mine, promit că voi încerca să susțin echipa Viitorul Colceag.” P1200990Invitatul care a ținut să fie prezent alături de noi, este Cătălin ENACHE, omul care de la nașterea acestei mișcări fotbalistice, a pus umărul la construirea temeliei pe care se va clădi sperăm noi, un nume în fotbalul județean și de ce nu național. Mai sunt mulți pași care, trebuiesc parcurși cu răbdare și profesionalism, pentru îndeplinirea acestui obiectiv, alături de oameni care pun suflet pentru „Viitorul” Colceagului. La rândul său dl Silviu CRÂNGAȘU a spus: „sunt plăcut impresionat de ceea ce am văzut aici, condiții optime pentru jocul de fotbal, am găsit oameni care pun suflet pentru acest fenomen, pentru a construi viitorul, mă refer la acești copii pe care-i am în față,cu cât suntem mai mulți cu atât mai bine pentru a putea pune o bază de a avea o societate mai frumoasă și sănătoasă.P1200955

Mulțumiri asistenței și tuturor celor care și-au adus aportul la crearea acestui eveniment, primului sponsor al nostru firma „Stadin Forest” reprezentată de dl Dinu PETRE, d-lui Fabian BURLACU fostul profesor a lui Laurențiu TOMA, pentru sprijinul acordat, iar de astăzi ne puteți accesa site-ul pus la dispoziție, la adresa colceag.plintersoft.com. P1200959

Un citat celebru spune așa: “Viitorul aparține celor care cred în frumusețea propriilor vise.” – Eleanor RooseveltP1210028P1210005

11 responses »

  1. catalin spune:

    Multumesc mult, pentru tot. M-am simtit duminica ca acasa, din absolut toate punctele de vedere. Felicitari tuturor, iar voi trebuie sa apreciati ca seful AJF Prahova va respecta si va este alaturi. D-l Silviu Crangasu este un om exemplar. Singura meu off, in momentul de fata, este ridicarea tribunei, cu aprox 300 de locuri, cand am sa o vad gata, voi fi fericit pe deplin. Daca reusiti undeva mai sus, Florine, vezi una din pozele mele de la Berceni, si o mica incapare pentru presa, inchisa ermetic, de lemn, orice, ar fi ideal. Construiti o singura data, nu de zece ori, din cand in cand mai vorbeste pe tema asta cu d-l primar, nu ii fortezi mana, il rogi din partea mea. Cat despre echipa, pacat. Dar nici nu au jucat nimic, sa recunoastem. Baietii poate s-au emotionat. Nu-i o tragedie, bafta la Balta Doamnei, sambata viitoare.

    • lupulgalben spune:

      Si noi multumim tuturor celor care au fost alaturi de noi, imi cer scuze eu pentru acele mici neintelegeri, sau rautati deoarece am dorit sa fie totul exemplar, din pacate am un gust amar. Pentru echipa, cum am mai spus nu aceasta este fata lor, stiu ca ar fi trebuit sa fie motivati pozitiv, dar cred ca aceste evenimente emotionante intr-adevar i-a coplesit, adversarii nostri au fost mai buni in meciul de ieri, au mai multa „experienta”. Bericica, la fel o sa ramana in cont, pentru ca ieri nu stiam unde sa ma impart, promit ca la urmatorul eveniment la care vei participa, sa scap de „datorie”. Chiar imi pare bine ca ieri ne-am cunoscut si ne-am vazut pentru prima oara, eu cred ca tot ce s-a intamplat ieri sa aibe urmari pozitive in crestere valorica, atat a comunei dar si al Viitorului Colceag. Cat despre tribune, voi face tot posibilul sa ti se indeplineasca dorinta, pentru ca sunt constient ca suporterii nostri care au cantat pe tot parcursul meciului, merita din partea noastra mult mai mult.

  2. Sorel spune:

    Catalin, ne bucuram foarte mult ca ai fost alaturi de noi si ca te-ai simtit ca acasa desi te tragi de pe meleagurile noastre cum se trage si campionul nostru Laurentiu Toma. asa te vom primi mereu si ne bucuram ca te avem printre noi.eu impreuna cu Florin incercam sa-ti indeplinim dorinta si prin asta vom multumi si publicul nostru care ieri m-a impresionat si au facut o admosfera frumoasa, au cantat si au sustinut Viitorul Colceag pana in ultimul minut dar pacat ca echipa noastra nu i-a multumit cu o victorie.poate dupa tot ce s-a intamplat ieri ii va ambitiona mai mult pe jucatorii nostri.Targsorul a avut o echipa mai buna, mai pregatita tactic si fizic, (noi avem juniori in promovare) , ei au jucat la o liga mai sus si in plus de asta jucatorii nostri au fost emotionati de tot ce s-a intamplat la acest eveniment frumos.dar,tot raul spre bine! iti multumim foarte mult ca ai fost alaturi de noi asa cum ii multumim D-lui Silviu Crangasu si D-lui Laurentiu Toma ca au acceptat invitatia noastra si ca au fost prezenti la acest eveniment si speram ca jucatorii nostri sa mearga pe drumul pe care au mers acesti doi oameni deosebiti si campioni ai Romaniei.
    Va asteptam cu drag si la urmatorul eveniment!
    Hai Colceagul!

  3. catalin spune:

    Nu ai absolut nicio „datorie” la mine, stai linistit, totul este ok, stiu eu ce spun. Bafta baietilor si voua, tuturor. Sa treceti pe la AJF sa ridicati biletele pentru finala Cupei Romaniei.

  4. anonim spune:

    raspuns lui Sorel Prietene noi ne-am inscris in iarna cu o puncte cu ce am gasit (fotbalisti ) prin comuna dar sunt toti foarte ambitiosi La noi sint 2 echipe ceilalti sint in liga B Despre organizare , teren , spectatori felicitari , mai ales celor care se ocupa in special d-lui primar BAFTA

  5. Sorel spune:

    D-nu anonim , te cred k v-ati inscris in iarna cu 0 puncte si cu ce ati gasit ”fotbalisti” de aceea v-a oprit d-nu Crangasu o legitimatie k ati gasit jucatori la alte echipe :)).tot respectul pentru voi, ati jucat bine.iti multumim pentru felicitarile aduse.Bafta si voua!

  6. Sorel spune:

    Cate meciuri ati castigat la masa verde? daca v-ati inscris cu 0 puncte vreti sa faceti mai multe acum venind cu jucatori de la alte echipe???

  7. catalin spune:

    Bai „anonime” din Targsor, m-am ferit sa iti raspund pana acum, dar efectiv ma calci pe nervi. In primul rand, la o festivitate de premiere, nu te scobesti in nas, nu bagi mana in pantaloni, nu scuipi, nu vorbesti unul cu altul, cum facea uriasa voastra grupare. Daca nu crezi ce spun, iti pot oferi poze cu papitoii vostri, aliniati unul in stanga, altul in dreapta, unul in fata, altul in spate, halal voua. Doi la mana, inainte sa va puneti fundurile in autocar, doua zdrente de la voi strigau in gura mare….. „nu mai faceti poze ca la inceput, lesinatilor?” Daca esti curios, am sa iti dau si numele lor, dar va faceti de bacanie rau de tot, ca unii baieti de la voi ma cunosc bine. Trei la mana, cati jucati, in paralel, si la AS Strejnic? Doi sau trei? Ca va stiu dupa mutra. La cat vi s-a spus sa fiti prezenti la Colceag, la ce ora? Nu va este rusine, bai nesimtitilor, sa comentati pe site-urile unor oameni care intr-adevar muncesc si fac ceva de calitate? Oficiali de la voi intreaba intai „vreti sa jucam pe bune sau nu?” si primind raspuns din partea gazdelor „sigur ca pe bune”, pleaca sucariti si le zic alora de pe banca „ba, taranii astia de la Colceag si-au luat lumea in cap, hai sa ii facem, ca vor ca meciul sa fie pe bune”. Chiar nu va mai vedeti lungul nasului? Eu in locul lui Silviu Crangasu va opream minim trei carnete sa va linistesc cu totul, nu unul singur, cum a facut domnia sa. Sa va fie rusine si ciocul mic, ca la urmatoarea abatare, AJF-ul va va da o mare palma peste bot, ascultati ce va spun eu. Sa joci in curtea scolii tu, ma, in sapte, cu prietenii tai care nu au habar de termenii mentalitate, respect, cuvant si altele. Fotbalul nu este numai o adunatura de descreierati pe maidane. Ai jignit intreaba miscare sportiva din Colceag, faci dovada ca esti o nulitate din toate punctele de vedere. RUSINE SA ITI FIE.

  8. Sorel spune:

    D-nu Anonim, rautatea si invidia din tine te fac sa vb asa.spre deosebire de voi noi jucam cu jucatorii nostrii si ne formam echipa nu venim cu jucatori de la alte echipe pe fals,noi avem juniori pe care ii promovam, juniorii sunt viitorul.invata sa iti vezi lungul nasului si dupa aceea sa vii sa comentezi.cand veti face cel putin 20% din ceea ce avem noi, atunci sa vii sa vb, pana atunci, faceti-va echipa cu jucatorii vostri nu mai luati de la alte ehipe.cu asta va laudati voi?
    Bv Catalin ca le-ai spus lucrurilor pe nume.ei cred ca nu stim ceea ce fc? noi barem avem jucatorii nostri care joaca doar la echipa noastra si sunt crescuti de D-nu Florin nu luati ca ai lor de la alte echipe.avem un site, o baza sportiva, un gazon foarte bun, ei ce au???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s