Toate gândurile pozitive s-au strâns în jurul echipei, adunate într-un singur scop „victorie„. Noul slogan al echipei putere şi onoare  ” , pe lângă disciplină, respect reciproc, atitudine, pregătire temeinică cu profesionalism a fiecărui component al lotului actual, alături de staful său, ne îndreaptă paşii spre victorii şi ne dă speranţa că,  proiectul care s-a început în această comună, va lua amploare. P1200065

Atât condiţia fizică, precum şi antrenamentele şi-au pus amprenta asupra rezultatului partidei dintre Avântul Boldeşti Grădiştea şi Viitorul Colceag scor final 0-3. Pofta de joc şi dorinţa de a se impune din prima repriză a colcigenilor au adus ratări la poarta gazdelor, fără a fi fructificate, la pauză echipele intră la vestiare la egalitate.

În cea de-a doua parte, „tracul echipei ” dispare iar Colceagul înscrie de 2 ori prin Andrei CHIVU(66, 86) şi o dată prin căpitanul echipei Alin MANOLACHE. Adrian VLĂSCEANU şi-ar fi putut trece numele pe lista marcatorilor atunci când în min. 72 trimite cu capul în bara porţii apărată de Adrian CONSTANTIN.

P1200060Viitorul: Iulian MANOLACHE – Roberto GEORGESCU, Cristian CRÂNGAŞU, Cristian NĂNESCU, Marian DUMITRU(Costin DUMITRU min.55) – Alin MANOLACHE cpt., Gabriel Iancu, Andrei CHIVU, Vasile GĂGEANU(Ştefan IANCU min 80, Ionuţ IANCU min.84) – Adrian VLĂSCEANU, Costin TĂNASE.

Rezerve: Moise HĂPĂU,Ionuţ MINEA, Ion RĂDUCU, Lautenţiu GHEORMESCU, Costin DUMITRU, Ionuţ IANCU, Ştefan IANCU.

Antrenor: Vili GEORGESCU principal, Dragoş ACSINTE secund.

Avântul: Adrian CONSTANTIN – Marian MIHALACHE, Constantin MINEA, Mugurel GODEANU, Ionuţ MIHALCEA- Constantin POPA, Florin CONSTANTIN, Valeriu MINEA, George PERTEA – Sorin DRĂGAN cpt., Rudolf GHINEA.

Rezerve: Adrian ANGHEL, Ciprian VASILE, Liviu COSTACHE, Leonaş MINEA, George ENESCU.

Antrenor: Andrei DRĂGAN

La gazde a evoluat jucătorul Ionuţ MIHALCEA,P1200078 fost component al echipei noastre până în 2011, atunci când la Colceag s-a desfiinţat Şcoala de fotbal Emil Costea. În minutul 87, o neînţelegere în tabăra grădiştenilor, îl afectează pe purtătorul tricoului  cu nr 9 George PERTEA şi părăseşte pur şi simplu terenul de joc, „de la el putere”.

Arbitri: Eduard PARIANU (Nedelea), Ştefan DOBRE (Mizil), Sergiu RISTEA (Ploieşti)P1200076

Observatorul partidei: Constantin DUMITRU

Festivitate de premiere la Viitorul Colceag

P1200063

După încheierea partidei, întreg lotul alături de staf s-a deplasat la Colceag, cu autocarul pus la dispoziţie de dl. primar Gabriel PAPAINOG, pentru a sărbători zilele de naştere din această săptămână a trei dintre membrii Viitorului, este vorba de Vasile GĂGEANU 14 martie, Gabriel IANCU 19 martie, Florin PAVEL 19 martie.

P1200089O surpriză de proporţii a fost înmânarea de către antrenorul echipei, tuturor sărbătoriţilor dar şi d-lui primar pentru meritele amenajării bazei sportive, câte o diplomă pentru seriozitatea cu care se pune o cărămidă la acest proiect, o cupă cu numele echipei la care facem performanţă şi căte un fanion ce reprezintă culorile clubului nostru. De asemenea, promisiunea d-lui Vili că la fiecare partidă, căpitanul nostru va înmâna capitanului echipei adverse, acest fanion cu numele echipei, ceea ce s-a şi întâmplat la această partidă.P1200083

Ziua s-a încheiat cu o surpriză la fel de mare oferită de către antrenor,  o vizită pentru ai ura La Mulţi Ani, unui prieten de-al domniei sale, născut pe 17 martie 1949,P1200125 Marius MORĂRESCU (DODO) fost campion naţional şi vicecampion european la Dansk în Polonia la haltere. Această vizită, a fost un adevărat impuls pentru a face performanţă la Colceag, exemplul dat de către acest campion uitat de autorităţile româneşti, este de urmat şi pe această cale îi mulţumim pentru ceea ce a făcut pentru sportul prahovean.

Vă facem cunoscut faptul că, duminică 24 martie 2013, la orele 11.00, pe stadionul din Colceag, va avea loc Inaugurarea acestei baze sportive cochete, ce poartă numele „Costică STAN”. Pentru cei care nu cunosc cine este acest  sportiv, actualmente antrenor de fotbal la o echipă din Buzău, îl vom caracteriza în două cuvinte, fost atacant la echipa naţională de fotbal a României şi Gloria Buzău, i se spunea „buldozerul”, cu promisiunea de a reveni cu un material mult mai amplu, într-un articol special dedicat domniei sale. Este născut în Colceag, a locuit chiar pe strada care ne îndreaptă paşii spre stadionul care acum îi poartă numele.

În această săptămână programul este următorul:

– vom finaliza lucrările la această bază sportivă;

-sâmbătă 23 martie antrenamentul dinaintea partidei de duminică când vom primi vizita echipei Voinţa Călugăreni.

Vă aşteptăm cu drag, pe toţi cei care sunteţi într-adevăr alături de noi, în acest proiect, la care dorim să luaţi parte, de asemenea dorim să atragem atenţia asupra faptului că, în fotbalul judeţean există şi echipe care vor tinde pentru performanţă. Vom lăsa faptele să demonstreze acest lucru.

“Vointa de a castiga este importanta, dar sa te pregatesti este vital” – Joe Paterno

HAI VIITORUL!!!

P1200072

veteranii ambelor echipe

veteranii ambelor echipe

P1200082

19 responses »

  1. UNITI PENTRU VIITORUL...... spune:

    in primul rand felicitari pentru victorie,o victorie mare cu o echipa destul de puternica,in al doilea rand jos palaria pentru cadoul oferit campionului nostru,dati dovada de mare caracter(o vorba buna ,un salut fac uneori mai bine decat milioane de cadouri)RESPECT VIITORUL COLCEAG

  2. catalin spune:

    Felicitari pt victorie si daca se poate tineti-o tot asa. Lot bun pentru retur, largit, imagini excelente de la meci, super-poze de grup ale Colceagului. Laudabile toate aceste initiative ale voastre, ale primarului, ale lui Vili, etc, jos palaria. Si cu Calugareniul sa postati la fel, un comentariu binevenit si sa atasati foto, cateva chiar cu noua fata a arenei, va tin pumnii. Am cateva intrebari, totusi.
    Ce cauta in seria asta AS Targsorul Vechi, care in tur facea parte din Seria „Ploiesti” a Ligii Judetene B? Cel putin curios. Mizilul a preluat locul NG Steaua Valcele si are linia de clasament a „defunctei”? Am remarcat cumva teren sintetic, de dimensiuni reduse, la Boldesti Gradistea? La voi pe cand? Va multumesc. Derbi frumos etapa viitoare, Progresul-Rapid. Dar fiecare cu „turma” sa, corect.

    • lupulgalben spune:

      Multumim, asa o so tinem.Targsorul Vechi, nu stiu de ce s-au inscris in aceasta serie,cred totusi ca este alta echipa la aceasta comuna.Teren sintetic, da este la Boldesti Gradistea, am ramas surprinsi placut, dar neplacut de faptul ca „arena” a fost lasata drept „tarc” pentru necuvantatoare.Respect pentru capitanul echipei, Sorin care este sufletul care tine echipa in viata. La noi teren sintetic speram ca o data cu venirea rezultatelor, vom materializa promisiunile d-lui primar.

  3. catalin spune:

    Vina mea, scuze, cu echipa din Targsor, intr-adevar, mai au una, Prahova se numeste, componenta a Ligii B judetene (stiam eu ceva, ca sunt un esalon mai sus). Este pe locul doi, dupa Fortuna II Brazi, deja promovata. In schimb, Podgoria Vadu Sapat era in tur in Seria „Est” a Ligii B, acum in seria voastra, un esalon mai jos. Nu mai spus ca anumite „voci” sustin ca s-ar fi facut de ras duminica, pe teren propriu, cu liderul Progresul Boldesti Gradistea, stand cuminte, „la cutie”. In fine….. Totusi, Rapid Mizil a preluat linia de clasament a NG Steaua Valcele? Asa se pare, nu?

  4. catalin spune:

    Bine, te cred, insa numai chestia cu linia de clasament ma interesa, ca uite, Targsorul vechi a luat-o de la zero. Ms mult, bafta cu Calugarenii, dar fara razboi. Victorie in pace deplina.

  5. cata spune:

    Cu ajutorul AJF PH am reusit sa dezleg toate „enigmele” din aceasta serie, petrecute in pauza competitionala de iarna. Astfel, Podgoria Vadu Sapat s-a retras din esalonul superior, Liga B, Seria „Est”, locul acesteia fiind completat de SanSar Malu Rosu, fosta in Liga C, Seria „Teritoriu”. Podgoria a facut fuziune cu NG Steaua Valcele si activeaza in prezent in LIga C, Seria „Mizil”, partidele considerate „acasa” urmand a avea loc la Vadu Sapat. Astfel, Podgoria a preluat linia de clasament a „defunctei” NG Steaua. Acelasi lucru s-a intamplat, in paralel, cu nou-infiintata Rapid Mizil, fuziune (doar pe hartie) cu Viitorul Iordacheanu, careia i-a luat rezultatele de pana acum. Am mentionat „fuziune doar pe hartie” deoarece in actuala echipa mizileana nu se regaseste niciun fost fotbalist de la Viitorul Iordacheanu, o grupare care s-a retras si a cedat locul Rapidului contra unei sume de bani (spun unii, considerabila). Asta comparativ cu fuziunea Podgoria-NG Steaua, unde „fortele” celor doua echipe s-au combinat intre ele. Ultima sosita in Seria „Mizil” a Ligii C este AS Targsorul Vechi, admisa in campionat pentru retur, numai ca aceasta porneste totul, in clasament, de la zero. Comparativ cu Rapid Mizil, echipa din Targsor este una extrem de tanara, media de varsta fiind undeva in jurul a 21-22 de ani. Tuturor numai de bine si sper ca informatii mele sa va fie de bun augur.

    • lupulgalben spune:

      „Cata”, informatiile nu sunt toate adevarate…trebuiesc luate de la sursa, cei de la vadu sapat au in lot juniorii antrenorului gica ion, nici macar un fost jucator de la valcele in lot.

  6. cata spune:

    In primul rand nu trebuia sa imi pui prenumele in ghilimele, este cel real. Dar nu este suparare. Doi la mana sunt informatii preluate de la AJF, oferite intregii medii prahovene, luni in jurul pranzului, atata tot. Iar prima „sursa”, cum o denumesti tu, nu poate fi alta decat AJF Prahova, nu crezi? Nu afirm ca nu ai avea dreptate, poate voi aveti relatii cordiale cu cei din Vadu Sapat, cu acest antrenor Gica Ion ori cu altii. Insa una se stie la AJF, alta stiti voi, care vedeti jucatorii pe teren. Si o rugaminte, la final. Daca tot sunteti voi asa bine informati, iar eu „partial dezinformat”, incercati sa aflati si de ce „au stat la cutie” „juniorii cu mustata” de la Vadu Sapat in jocul cu liderul seriei, Progresul Boldesti Gradistea, lucru confirmat, „pe sustache” chiar de fotbalistii echipei vizitatoare de duminica trecuta. Celui care afla primul, buna recompensa.

    • lupulgalben spune:

      Nu stiu numele intreg, il apreciez daca l-am pus intre ghilimele, daca ai observat numele ce-l vom pune stadionului este de asemenea remarcat intre aceste semne de punctuatie. A doua problema este ca Ajf dezinformeaza, si cei care sunt pusi acolo sa-si faca treaba, nu mai sunt de incredere, e strict parerea mea. Asa ca am considerat sa ma informez direct de la sursa cea mai sigura. Al treilea lucru este urmatorul, nu ma intereseaza de ce alte echipe se vand pentru cativa lei si sper sa nu fie asa, sa nu-si motiveze jucatorii sa joace. Pentru mine acei antrenori sau conducatori, nu au ce sa caute in fotbal.

  7. cata spune:

    Prenumele intreg este Catalin. Si atat. Numele chiar nu conteaza. A pune un prenume in ghilimele nu inseamna a-l aprecia, tu stii ce ai vrut sa spui, dar nu ma intereseaza in mod deosebit. Daca te-ar auzi sefii AJF Prahova ca dezinformeaza, cu scuzele de rigoare…. te-ar trimite la plimbare, pe camp, astfel incat sa lasi fotbalul pe maini bune, dar altora. Este unitatea nr 1 in relatia cu mass-media prahoveana, daca nu stii asta. Voi luati rezultatele de la oameni de pe maidane sau pe cele oficiale de la AJF PH, lunea? Clasamentele cum le faceti? Tot de la voi pornire? Cum stiti ca un meci a fost omologat pt acte de indisciplina cu 0-3 pt o anumita grupare? Please, ascunde-te dupa visin, nu imi spune mie… desertaciuni care iti vin prin cap. Informeaza-te de la ce sursa vrei tu in continuare, poti sa intri si in judetele vecine sa obtii informatii „pretioase” daca pe oamenii de aici nu ii respecti si nu ai incredere in ei. Retine ceva, la final. Este ultima data cand iti dau replica.

    • lupulgalben spune:

      „Catalin”, de ce iei foc? Esti cumva alaturi de echipa, care spui tu ca o simpatizezi in comentariile tale, pentru ca ai copilarit in zona? sau o detesti pentru ca satul Inotesti nu este comuna? Nu te inteleg, orice intreprindem pentru binele comunei, nu-ti este pe plac…pacat, daca te uiti in comentariile mele, nu te-am jignit precum faci tu, nici nu o s-o fac,eu mi-am spus parearea strict personala, chiar am specificat,dar tu incepi sa dezvolti alte subiecte, lasa-ne „sa ne plimbam pe camp” si sa ne „ascundem dupa visini” daca nu ne placi, asta e, eu personal te felicit pentru ajutorul pe care le-ai dat echipei, comentariile si criticile constructive pe care le-am luat ca atare.

  8. costy27 spune:

    cataline daca tu stii ca cei din vadu sapat au stat la cutie in meciul cu progresul gradiste de ce nu ii pui la curent pe cei de la ajf ca sa se sesizeze si ei si sa ia masuri? din cate imi dau seama ai relatii puternice acolo.

  9. cata spune:

    Nu am luat foc. Insa daca tu spui ca AJF dezinformeaza, te inseli amarnic. Ca nu iti sunt tie aia de pe Pielari pe plac, este strict problema ta. Detest eu Colceagul? Ador Inotestiul? Te inseli. Si oricum Inotestiul a fost, este si va fi mereu peste Colceag, la orice capitol. Nu sunt locuitor al Inotestiului, nu am stat decat la bunici acolo, doar mama a fost, pana in liceu, atat, in rest chiar nu ma intereseaza. Ma duc in zona de doua-trei ori pe an sa imi achit niste impozite, cu acest prilej stand de vorba cu cativa prieteni dragi de acolo, atata tot. In momentul de fata nu ma mai leaga nimic de Inotesti, cu atat mai putin de Colceag. Dar efectiv am simtit nevoia sa iti raspund. Nu inseamna ca te-am jignit. A te piti dupa visin inseamna a-ti fi rusine de ceva. Iar tie trebuie sa iti fie rusine ca spui ca AJF dezinformeza. Spune-i lui Crangasu asta. Vezi ce zice si imi transmiti si mie apoi, ok? Ms pt felicitarile tale, in paralel, daca sunt sincere. Mi-am calcat pe orgoliu si ti-am raspuns din nou, stiu cine esti, de aceea prefer sa ma abtin de la alte comentarii. Ii voi raspunde si lui Costi, jucator al echipei. Dragul meu „prieten”, la noi la romani este o vorba: hotul neprins, negustor cinstit. Corect? Treaba mea nu este sa informez AJF decat atunci cand consider „personal” ceva in neregula. Tine cont ca si pe voi v-am ajutat in razboiul de doua meciuri cu „degeratii”. Remember? Si daca am sau nu am relatii puternice pe Pielari, chiar nu conteaza in contextul de fata. Bafta cu Calugarenii.

    • lupulgalben spune:

      Ia spune tu Catalin, daca zici ca esti asa bine informat, cati jucatori de la Valcelele sunt la Vadu Sapat? „Oamenii de pe maidane” cum spui tu, sunt conducatori de asociatii sau antrenori care candva, erau admirati pentru evolutiile din teren, acum nu mai sunt buni? Antrenorul Gica Ion de la Vadu Sapat, isi trimite sotia cu o masina, iar dansul cu alta, sa transporte jucatorii la meciuri, se sacrifica, participa la turneele de la Brasov si altele cu juniorii care acum au facut pasul la seniori, iti spun ca sunt nascuti in 1998 si mai mici. „Jucatori cu mustata” sunt la orice echipa, daca sti ceva de ce nu spui? Sunt oamenii de pe maidane pe care tu ii jignesti, fara scrupule. Imi spui sa-mi fie rusine, eu am spus ca Ajf dezinformeza, dar asa e, nu am nimic cu nimeni din partea celor de pe strada Pielari, mai ales cu dl Crangasu pe care-l apreciez pentru ce a facut pentru fotbalul prahovean, numai ca Tu ameninti ca si cum mi-ai pune o pila buna cu „strambele” pe care le intelegi tu.
      In alta ordine de idei, faptul ca am aprobat orice comentariu care critica, am demonstrat ca ceea ce fac pentru acesti „oameni de pe maidane”, o fac din suflet, fara niciun „sfanţ”, in aceasta echipa am tineri din Inotesti, Parepa Rusani, Colceag si chiar Valcelele, nu fac diferente cum faci tu. Aceste lucruri sunt niste rautati din partea ta si nu stiu de unde astea. Ce sti tu despre mine, de mai bine taci? spune, eu merg cu fruntea sus, nu plec capul si urechea la nimeni si nici nu etichetez sau judec pe nimeni, nu sunt Dumnezeu, sunt un om simplu de la tara, reintors in 1997 la Colceag, am locuit si in Brasov, dar niciodata nu mi-am uitat
      identitatea.
      Sa sti ca aprecierile mele au fost si sunt sincere la adresa ta, numai ca eu daca-ti spun un lucru care te deranjeaza, incepi sa jignesti, asta e, nu suntem toti la fel. La final, ai mai demonstrat inca o data ca esti dezinformat prin faptul ca le-ai urat bafta baietilor cu Calugareni. Calugareniul NU MAI JOACA, m-am interesat la dl Paunescu, un militar cu onoare de la Calugareni,”un om de pe maidan”, cel care a tinut echipa si chiar juca pe teren, dar nu mai poate, este disperat ca nu-l ajuta nimeni, cine-i vinovat, eu sau tu? A facut fuziune cu Gura Vadului, iar noi etapa
      asta stam. Oricum, iti multumesc pentru critici, iar daca te simti cum m-am simtit eu, dupa acele cuvinte, te rog sa ma ierti, iti promit ca nu-ti voi mai lovi personalitatea.

  10. cata spune:

    Tot spun ca nu iti mai raspund, ca nu vreau sa ma cert cu tine, dar nu ma pot abtine. De data asta am sa fiu scurt, punctez cateva aspecte de baza. 1. PERSONAL nu ma intereseaza activitatea celor de la Vadu Sapat. La fel de PERSONAL nu am auzit in viata mea de d-l Gica Ion. Asta nu inseamna ca nu ii respect munca, daca este asa cum spui tu. Chiar felicitari. 2. Nu ti-am acordat nicio „bila neagra” pana in prezent in relatia cu AJF PH, chiar daca voi nici macar nu vroiati sa il sustineti la viitoarele alegeri pe Silviu Crangasu (te rog din suflet, nu ma contrazice). Din contra, prin mine si nu numai prin mine, cu ajutorul celor de pe Pielari, RETINE, ati reusit sa scapati de „degeratI”. Singuri nu ati fi reusit. Nu va bateti cu pumnii in piept degeaba ca d-l primar Papainog a facut, a dres….. NU, domnia sa s-a ocupat strict de Viitorul si de baza sportiva, ATAT (din nou, te rog din suflet, nu ma contrazice). Fara astia care „dezinformeaza” nu cred ca puteati exista, in primul rand, ca asociatie sportiva. Astia care „dezinformeza”, pana acum cativa ani, erau condusi de d-l Mihai Ionescu, fostul portar valoros de odinioara un om deosebit, fie-i tarana usoara. Vreau sa te intreb, de cate ori ai stat de vorba cu dansul? Dar cu actualul Silviu Crangasu? V-am trimis in numele meu la Silviu in trecutul tur de campionat sa ii spuneti anumite nereguli intampinate la doua partide ale voastre? DA sau NU? Sincer. 3. Nu fac nicio diferenta intre Colceag, unde a locuit prima mea prietena, Inotesti, unde a crescut mama, Parepa, de unde era matusa mea si Valcele, unde, „din pacate” nu cunosc pe nimeni, intelege asta odata pt totdeauna. Nu am absolut NIMIC cu NIMENI. Te-ai simtit aiurea dupa acele critici? Serios? Nu pot sa cred. Pai daca tu razi de niste persoane care va ajuta, cat pot, din umbra, si ii faci dezinformati, fara credibilitate sau cum ai mai spus (inclusiv persoana mea), din partea mea nu ai nicio scuza, cu toate ca ai sa te superi. Uneori, in viata, este bine sa iti vezi si lungul nasului, nu numai sa privesti barna din ochii altora, nu crezi? Nu imi esti dusman, insa de azi inainte, cu toata sinceritatea, NICI PRIETEN. 4. Despre Calugareni chiar nu am stiut nimic, cum de altfel nu ati stiut nici voi pana ieri. Va pregateati intens sa inaugurati baza si sa mai luati trei puncte in clasament pana miercuri. Ai taria si recunoaste, macar, nu ma acuza pe mine ca nu cunosc detalii de ultima ora despre celebra grupare Vointa Calugareni. Vreau sa te intreb ceva: stirea ati luat-o de la „oficialii” de la Calugareni sau de la AJF PH? In fine, poate acum nici nu mai conteaza.
    Daca te-am deranjat cu anumite adevaruri, cum si tu ai facut-o cu demnitate si recunosc asta, imi cer, la randu-mi, scuzele de rigoare. Insa eu am un principiu in viata, un om pe care il ajuti, macar sa iti stranga mana. Dar cand il ajuti si el spune ca s-ar fi descurcat si singur, dupa ce ii faci un bine, putine pot fi de comentat. Iar in clipa de fata, TU, VOI, chiar sunteti in aceasta situatie, desi nu recunoasteti si duceti batalii, se pare, pe mai multe fronturi. Pacat. Ti-as mai scrie, dar nu are rost, am considerat de cuviinta, in aceasta dimineata, sa vad amicalul de la pranz al Petrolului la Slobozia. Week-end placut.

    • lupulgalben spune:

      Nu esti dusmanul meu si nici eu nu-ti sunt, doar ca avem opinii diferite in anumite privinte. Cu „prietenul meu” cel mai bun in asemenea conditii ne-am cunoscut, iar eu il apreciez foarte tare, ca de altfel si pe tine.Insa, spune-mi te rog, fraza in care eu nu am recunoscut meritul tau? Fraza in care m-am batut cu pumnii in piept, ca ne-am fi descurcat singuri? Vrei sa fac un articol numai despre tine? O sa-l fac, daca asta te linisteste, eu nu ti-am spus decat ca te aprinzi usor si dezinformatiile din partea Ajf-ului, au existat pana in ziua cand s-a inceput campionatul. Am vrut sa vad pana unde ajungi, totusi nu-l amesteca pe dl Crangasu in treaba asta. Hai sa-ti explic. Noi avem un delegat cum e si normal la o echipa de fotbal, de altfel lucreaza aproape de str. Pielari si poate ajunge mult mai repede decat mine, la aceasta institutie. Pana joi, cu doua zile inainte de inceperea campionatului, dl Negoita, daca ai vrut nume l-am dat acum, a marturisit ca e posibil vineri dimineata, daca ajunge una din echipele desfiintate cu bani pentru taxe, se va modifica programul. Al doilea lucru, eu zic important este ca acelasi domn, de cate ori trec pe la Ajf, imi spune vesti despre Valcelele, lucru pe care il repet, ca nu ma intereseaza, dar daca vrei sa sti purul adevar, il puteai afla de la mine, numai daca imi raspundeai la telefon. Valcelele nu a platit nici macar un arbitraj in turul de campionat, au o factura emisa de catre Ajf in valoare de 2440 ron, dl primar si-a luat mana de pe ei, pentru ca s-au inscris fara sa-l intrebe. Nu e normal sa nu-i mai programeze? Eu spun ca acel domn de pe Pielari, de cate ori mergeam personal la aceasta institutie, importanta pentru ca fara ea, da nu am fi existat, imi spunea vezi ca Valcelele s-au inscris si cert este ca legitimatiile au fost vizate, ba ca nu s-au inscris, la asta ma refeream ca dezinformeaza. Alt aspect ca NG valcelele au facut fuziune cu Vadu, nu e normal sa sun pe bunul meu prieten, sa-l intreb daca e adevarat? La fel cu Calugareniul, am sunat la Pantazi sa-i intreb imediat dupa meci pentru a publica rezultatele pe site, sti ce mi-au spus? Ca trebuia sa joace cu Calugareni, ca au sunat la Ajf si le-a spus ca s-au inscris vineri si se reprogrameaza partida. Pana sa ajungem luni pe str. Pielari am luat lucrurile ca atare, iar luni am sunat personal pe dl Paunescu de la Calugareni, l-am intrebat ce s-a intamplat, mi-a raspuns ca au facut fuziune cu Gura Vadului, iar echipele ce vor juca cu ei, vor aduna 3 puncte. Deci, cunosc de luni faptul ca la inaugurare, nu vom juca meci oficial, insa i-am respectat doleantele d-lui antrenor Vili, ca la acest important eveniment, sa joace tot lotul nostru impartit in doua, echipa titulara cu rezervele, altfel organizam un amical cu Albesti, pentru ca si ei stau in aceasta etapa, chiar am fost contactat insistent in acest sens. Asa ca, dezinformarile au existat si nu ti-am spus cu rautate, numai ca tu te-ai dus prea departe. Cum am mai precizat, imi pare rau ca nu ai inteles mesajul, sper insa sa nu iei decizie asa de importanta, de a nu ma considera prietenul tau, fapt pentru care doresc sa-ti dau un sfat, chiar daca sunt mai mic decat tine. Prietenii si oamenii nu se eticheteaza doar pe auzite sau pe cuvintele scrise, uneori rautacioase si din partea mea, recunosc dar iti spun sincer, ca nu am nimic cu tine si iti repet nu stiu a cata oara, ca nu am zis niciodata ca nu ne-ai ajutat. In schimb, eu am un principiu, (fac referire la trimisul din partea ta la dl Crangasu pentru a ne rezolva problemele), niciodata nu ma voi folosi de numele cuiva, pentru a ma descurca in viata. Ti-am multumit pentru mana pe care mi-ai intins-o, doar atat, asta nu inseamna ca ma voi folosi de ea.
      Asadar, sper ca am clarificat cu „dezinformarile „inceputului de campionat”. Mi-ar fi placut sa merg la meci la Urziceni, dar suntem pe ultima suta de metri cu pregatirile pentru maine, nu pot veni sa-mi vad echipa de suflet, mi-ar placea sincer sa intri pe la Colceag, cand treci la meci sau te intorci, sa stam de vorba la rece sau sa vezi terenul cum se prezinta, numai daca maine nu poti fi prezent. Raspunsurile mele la comentariile tale le-am dat, exact in momentul in care, noi deja eram bulversati cu rasturnarile de situatie, iar dupa ce le clarificam, tu spune-ai de altfel, ca nu e asa.Trebuie sa intelegi, ca au fost doua saptamani infernale cu pregatirile, zi de zi am muncit cot la cot, cu dl antrenor principal si secundul echipei, dansii facand un efort suplimentar, batand drumul de la Ploiesti, zilnic pe banii lor. Nu e totul roz cum pare, insa nu pot discuta pe site, lucruri din ograda proprie. Meritul nu mi-l asum si niciodata nu o s-o fac, comentariile mele nu se refera la meritul meu, eu ii laud pe ceilalti, mie personal nu-mi trebuiesc lauri, fac acest lucru doar pentru comunitate, retine.
      Sa ai un wekend placut!

  11. cata spune:

    Este ok acum, am inteles, stai linistit. Nu am trecut prin Colceag nici la dus, nici la intors, spre Slobozia. La capatul unui joc frumos, placut ochiului, FC Unirea Slobozia-FC Petrolul Ploiesti 1-3, goluri semnate de Liviu Mihai (pt gazde, fostul nostru jucator cu care am realizat promovarea), respectiv Younes Hamza (tripla). Cu un lot improvizat, datorita plecarilor la nationalele tarilor lor a nu mai putin de cinci fotbalisti, dar avand si trei juniori mari din propria pepiniera, gazarii au dominat da capo al fine. Utila verificare inaintea partidei cu CFR.

  12. cata spune:

    Am omis ceva, de altfel fff important. SCUZELE MELE pentru ce ti-am scris, am fost convins ca, de data asta, in locul tau, a scris Anghel. Se pare ca m-am inselat. TU ramai prietenul meu, bineinteles.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s