Revenirea pe terenul de joc a portarul Iulian Coman, la cei 44 de ani ai săi, pentru Viitorul Colceag, ne aduce o rază de speranţă pentru meciurile ce vor urma, cât şi pentru împărtăşirea experienţei sale mai tinerilor jucători ai echipei noastre. Această achiziţie a fost făcută deoarece, pe lângă calităţile ce le deţine, goalkeeperul a demonstrat că fotbalul se joacă şi cu inima.

Coman este un jucător cunoscut în fotbalul prahovean datorită aparaţiilor sale în tricoul echipei Matizol, în tinereţile sale. Portarul a mai evoluat la Colceag în trecut, atunci când şi-a adus aportul la promovarea A.S. Colceag în Liga B Prahova, în anul 2007.

Un alt jucător care a fost determinat în acele sezoane şi care şi astăzi ne ajută foarte mult este Adrian Vlăsceanu, un fotbalist ofensiv născut cu golul în sânge, drept dovadă fiind şi titlul de golgheter al campionatului obţinut în anul promovării.

Mulţumim “Lili” pentru acceptarea cererii noastre de a te reîntoarce la echipă, că te alături şi ne ajuţi în continuarea acestui proiect care dorim să ia amploare şi în care vrem să descoperim noi talente pe raza comunei sau să dăruim tinerilor din această zonă a ţării bucuria de a juca fotbal!

6 responses »

  1. viorel spune:

    Bravo Lili, decizie buna ai luat, ajuta-i pe baieti ca au nevoie de experienta ta! Asteptam sa mai urcati in liga B, acolo se joaca un fotbal putin mai placut.

  2. catalin spune:

    In sfarsit, atitudine din partea Comisiei de Disciplina a AJF Prahova. Este primul pas ADEVARAT spre normalitate. Batausul-lautar a fost suspendat, iar NG Steaua, cat de curand, va fi exclusa din campionat, caci, cu siguranta, actele de indisciplina vor continua. Insa nu trebuie neglijate eforturile presei locale in acest sens, clar. In paralel, recalcitrantul din Degerati este anchetat, in prezent, si pentru vatamare corporala grava, de IPJ Prahova.

  3. adi spune:

    cel mai bun portar sal fastrati

  4. Coman Ana-Maria spune:

    Tatal meu este foarte ininteresat de fotbal.Eu sunt fiica lui Iulian Coman.Ma numesc Coman Ana-Maria si sunt foarte mandra de el.Sper ca il veti sustine si in jocurile viitorului,deoarece el va sustine si are incredere mare in voi ca puteti castiga.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s